Posts from — December 2009

Cei mai mulți dintre voi știu că de ceva vreme ”coc” un plan de luptă și un proiect mai amplu. Se pare că a venit vremea să dezvălui în mod public, despre ce este vorba.

APAC vine de la Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane și este cel mai nou și ambițios proiect al meu de până acum, pe care am reușit să îl demarez alături de câțiva prieteni buni. Deocamdată suntem încă în stadiul de acte și hârțogăraie însă avem în plan proiecte de mare impact pe care le vom începe imediat cum terminăm cu sarmalele și cu vinul, adică din primele zile ale noului an.

Vă voi ține la curent cu fiecare etapă și fiecare proiect la care ne vom gândi. Până una alta expun o parte din statutul asociației, referitoare la scop și obiective.

Scopul Asociației vizează promovarea şi susţinerea valorilor artistice româneşti şi creşterea vizibilităţii artiștilor contemporani atât în țară, cât și în străinătate după cum și aportul la dezvoltarea unui mediu cultural sănătos și educarea publicului larg în spiritul artelor contemporane, facilitarea accesului la cultură.

În acest sens, Obiectivele Asociaţiei sunt:

a)            Promovarea şi susţinerea artiştilor, în special a celor tineri, ce studiază sau activează în domeniul culturii, prin programe și proiecte menite să faciliteze accesul publicului la manifestări culturale, artistice şi educaţionale variate (festivaluri, evenimente pluriculturale şi interdisciplinare, expoziţii, concerte, reprezentaţii de teatru, spectacole, instalaţii, performance-uri, happening-uri, workshop-uri, seminarii, conferinţe, artă în spaţiu public, lecturi, lansări de carte şi publicaţii periodice, recitaluri, proiecţii audio-video, dans contemporan, schimburi interculturale, artă socială, ateliere deschise, cursuri de artă pentru categoriile defavorizate de public – copii, bătrâni, oameni cu nevoi speciale etc.,  proiecte educaţionale pentru copii şi tineri, manifestări neconvenţionale, editarea de cataloage, cărţi şi periodice ce servesc scopului asociaţiei, parteneriate cu instituţii de profil din ţară şi străinătate, târguri şi licitaţii cu scop caritabil, acordarea de premii, burse şi stipendii etc.), atât în spaţiul real (public şi privat, interior şi exterior), cât şi în cel virtual (pe Internet);

b)           Îmbunătățirea şi îmbogăţirea percepției publicului larg asupra artei contemporane şi facilitarea accesului unui număr cât mai mare de oameni la evenimente cu potenţial cultural-artistic;

c)            Susținerea debutului artistic prin crearea de evenimente și spații (reale și virtuale) cu rol de platformă de promovare;

d)           Încurajarea, facilitarea şi susţinerea accesului tinerilor artiști la studii, burse și cursuri de specialitate din orice domeniu specific artelor contemporane;

e)            Educarea publicului atât în sfera artelor contemporane (prin cursuri și ateliere) cât și prin programe în școli sau prin intermediul mass media.

f)             Rezolvarea sau ameliorarea unor probleme sociale prin aportul artelor contemporane.

Deci, urați-ne noroc și putere de muncă și cel mai important: autorități cooperante și sponsori generoși.

În ultima vreme tot mai mulți Project Manageri aleg să își promoveze evenimentele prin intermediul Facebook sau Twitter. Cum eu nu prea m-am acomodat cu Twitter niciodată nu vreau să intru în detalii. Însă pe Facebook e clar.

Dacă am dat Attend sau Maybe Attend unui eveniment, înseamnă că vreau, doresc să particip. Totuși, e o lume nebună, sunt convinsă că toată lumea are o mie pe cap într-o zi normală de lucru iar eu nu fac excepție. E foarte posibil să uit că am dat attend sau să uit că e ziua cu pricina. Uneori dau attend unui eveniment ce se va desfășura peste o lună!

Un reminder ar fi bun. Nu e nevoie să spămuiți toată lista de Facebook, nici să trimiteți 5 emailuri, câte unul pe zi înainte de eveniment, așa cum fac unii de m-au înnebunit. Nu, doar acelora care au dat attend sau maybe attend, o mică reamintire de genul: ”te așteptăm azi, nu uita!”. Până la urmă sunt evenimențele, nu e ca și cum ar fi concertul AC/DC sau Metallica, la care numeri secundele până încep. Chiar e diferit.

Evenimentul Roxanei Radu de vineri e al nu știu câtelea eveniment pe care l-am ratat că am uitat de el. La fel și Dansez pentru mine al Lămâiei. Și chiar aș fi vrut să mă duc. E frustrant de-a dreptul.

Foarte rușine îmi e. Îmi vine să îmi bag capul în nisip și să nu îl mai scot de acolo. Îmi vine să îmi fie rușine și pentru cei cărora nu le e rușine deloc. Pentru cei nesimțiți. Și proști. Și ignoranți. Și intoleranți. Care își spun români.

Azi am fost la KFC. Am vrut să plătesc cu cardul. POS-ul s-a blocat cu cardul meu în interior iar managerul de tură a început să facă mișto de situația (amuzantă pentru el)…  după ce i-am spus că nu e nimic amuzant că am cardul blocat și că nu știu ce se întâmplă cu tranzacția mea… a început să îmi vorbească în răspăr, la bășcălie, râzând și dându-și coate cu colega pe care o freca pe un sân (fără ca eu să văd – dar culmea am văzut!). Într-un final a restartat POS-ul și am așteptat bonul. Din bon reieșea că tranzacția a avut loc. Însă vașnicul manager a ținut să îmi dea o lecție… a luat tot istoricul tranzacțiilor să vadă dacă nu cumva a mai existat o altă tranzacție cu aceeași sumă. Inutil să spun că ar fi putut verifica numărul cardului de pe bon. Dar el nu avea idee de așa ceva. Așa că m-a ținut în picioare până a citit bonuri de la ora 12.00 ziua…

Episodul se termină, mergem să mâncăm. Lângă masa noastră un grup de 8 turiști de culoare mâncau și ei. Erau veseli și făceau glume între ei. Vorbeau. Menționez că nu țipau, nu se certau, nu urlau, nu gesticulau. Pur și simplu erau 8 turiști care se simțeau ca într-un KFC nu ca într-o biserică.

Din proprie inițiativă și cu aceeași mină pe față pe care o avusese și managerul fast food-ului când mă pusese la punct pe mine, gardianul s-a dus și le-a făcut observație, s-a luat de ei, le-a spus să tacă, acela e un loc respectabil cu oameni care mănâncă liniștiți. Unul dintre cei de la masă care vorbea română a încercat să se disculpe spunând că nu fac nici un rău, că doar vorbesc pe limba lor. Gardianul a insistat. Din semne se vedea că îi amenință că îi dă afară dacă nu tac. Când s-a întors cu spatele la cei opt, s-a uitat mândru spre colegii lui cu aerul unuia care făcuse dreptate și le arătase el negrilor gălăgioși.

Când am văzut zâmbetul ăla rasist nu m-am putut abține, l-am chemat la masă și i-am zis vreo câteva. L-am întrebat de când e interzis râsul în KFC și de ce. L-am întrebat dacă ar mai fi făcut asta dacă oamenii aceia nu erau de culoare. Mi-a zis să îmi văd de treaba mea.

Fix de treaba mea îmi văd dobitocule. E treaba mea ca tu să nu îți bați joc în țară la noi de niște oameni, doar pentru că sunt colorați altfel decât tine. Idiot notoriu. Dobitocule. Și pentru că e fix treaba mea o să fac o plângere companiei atât pentru tine cât și pentru minunatul tău manager. La fel de dobitoc ca și tine dar cu funcție de conducere.

Trebuie să încep prin a-mi cere scuze celor ce citeau frecvent acest blog pentru perioada atât de lungă de când nu am mai scris. Multe s-au schimbat cu mine, pentru mine. Eu m-am schimbat mult. Cumva m-am întors la origini și am evoluat.

Aparent anul 2009 a fost unul nefast pe plan profesional. Dificultăți, dezamăgiri, tatonări, întârzieri și chiar încheieri. După aceste momente a urmat perioada căutărilor.

Totuși, spun aparent nefast, pentru că tot acest timp a reprezentat și o perioadă de decantare, de cernere și ulterior de coagulare, de regăsire și de revenire la valorile inițiale. Căutărilor le-a urmat perioada „găsirilor” și a răspunsurilor. Am (re)descoperit noțiuni și stări importante: relaxarea, liniștea, împăcarea cu mine.

Am aflat că sunt OM dincolo de aspectele profesionale. Am aflat că oamenii nu trebuie judecați prin ceea ce sunt și unde sunt ci prin cât pot da ei de acolo de unde se află. Astfel e foarte puțin important dacă ești director de companie, dacă semeni în jur numai sentimente negative și ostilitate. Am început să mă raportez la oamenii din jurul meu plecând de la cu totul alte premise decât în trecut: respectul de sine, armonia personală, echilibrul între individ și univers, stilul de viață, iată numai câteva dintre aspectele care mă interesează astăzi la un om.

Am aflat că muncesc pentru a trăi și nu invers. Că munca trebuie să facă parte integrantă din viața mea, dar nu este viața mea. Am înțeles că munca va fi ușoară ca un fulg dacă va fi pentru un obiectiv în care cred. De aceea voi munci numai pentru proiectele în care cred cu sinceritate. Poate părea prostesc, poate părea nerealist însă chiar nu mă mai interesează câți bani îmi va aduce o activitate sau alta. Le voi alege exclusiv în funcție de impactul pozitiv pe care îl vor avea asupra mea și asupra societății. Și sunt convinsă că societatea, la un moment dat, va răsplăti aceste eforturi.

Știam că îmi place să lucrez numai cu oameni inteligenți. Însă pe parcursul acestui an am mai adăugat criterii. Inteligenți, creativi, cultivați, speciali, generoși, onești, optimiști, umani, vii. Oameni care să creadă în puterea schimbărilor în bine. În puterea lui ACUM și a verbului A FACE.

Însă pe lângă toate aceste lucruri atât de importante am mai aflat ceva și anume că dincolo de toate eforturile mele de a-mi ascunde și inhiba natura artistică, sunt până la urmă ceea ce sunt. Poate un melanj ciudat, o corcitură, un artist cu simț organizatoric, dar în definitiv un artist. Mult timp mi s-a părut că a spune asta despre tine însuți este o laudă de sine și că ceilalți trebuie să îți dea acest titlu. Mult timp m-am crezut inferioară altor artiști. Am crezut că nu am ce să ofer. Dar nu este așa. Fiecare artist și-a revendicat titlul și spațiul în istoria artelor pe cont propriu. Fiecare dintre ei a crezut în el însuși pentru început apoi i-a făcut și pe ceilalți să creadă.

Anul acesta am aflat ca am ce să dau. Și că POT să dau.

De aceea am început să pictez. Serios.

De aceea proiectele mele profesionale viitoare se vor învârti în sfera managemetului artistic și cultural. Am o groază de proiecte și am să povestesc pe rând despre ele. Zona aceasta mă umple de energie pozitivă și îmi lasă spațiul și starea pentru a picta.

Nu voi renunța nici la comunicare însă mă voi specializa din ce în ce mai mult pe comunicarea culturală. Prima mea iubire încă de pe vremea facultății. Evident online-ul va juca un rol primordial în toate demersurile mele, pentru că astăzi cred mai mult decât oricând în acest minunat canal de comunicare.

Mi-a luat mult dar iată-mă la începutul unui nou drum de-a lungul căruia sper să vă am alături.