Mi-e rușine că sunt român(că)

Foarte rușine îmi e. Îmi vine să îmi bag capul în nisip și să nu îl mai scot de acolo. Îmi vine să îmi fie rușine și pentru cei cărora nu le e rușine deloc. Pentru cei nesimțiți. Și proști. Și ignoranți. Și intoleranți. Care își spun români.

Azi am fost la KFC. Am vrut să plătesc cu cardul. POS-ul s-a blocat cu cardul meu în interior iar managerul de tură a început să facă mișto de situația (amuzantă pentru el)…  după ce i-am spus că nu e nimic amuzant că am cardul blocat și că nu știu ce se întâmplă cu tranzacția mea… a început să îmi vorbească în răspăr, la bășcălie, râzând și dându-și coate cu colega pe care o freca pe un sân (fără ca eu să văd – dar culmea am văzut!). Într-un final a restartat POS-ul și am așteptat bonul. Din bon reieșea că tranzacția a avut loc. Însă vașnicul manager a ținut să îmi dea o lecție… a luat tot istoricul tranzacțiilor să vadă dacă nu cumva a mai existat o altă tranzacție cu aceeași sumă. Inutil să spun că ar fi putut verifica numărul cardului de pe bon. Dar el nu avea idee de așa ceva. Așa că m-a ținut în picioare până a citit bonuri de la ora 12.00 ziua…

Episodul se termină, mergem să mâncăm. Lângă masa noastră un grup de 8 turiști de culoare mâncau și ei. Erau veseli și făceau glume între ei. Vorbeau. Menționez că nu țipau, nu se certau, nu urlau, nu gesticulau. Pur și simplu erau 8 turiști care se simțeau ca într-un KFC nu ca într-o biserică.

Din proprie inițiativă și cu aceeași mină pe față pe care o avusese și managerul fast food-ului când mă pusese la punct pe mine, gardianul s-a dus și le-a făcut observație, s-a luat de ei, le-a spus să tacă, acela e un loc respectabil cu oameni care mănâncă liniștiți. Unul dintre cei de la masă care vorbea română a încercat să se disculpe spunând că nu fac nici un rău, că doar vorbesc pe limba lor. Gardianul a insistat. Din semne se vedea că îi amenință că îi dă afară dacă nu tac. Când s-a întors cu spatele la cei opt, s-a uitat mândru spre colegii lui cu aerul unuia care făcuse dreptate și le arătase el negrilor gălăgioși.

Când am văzut zâmbetul ăla rasist nu m-am putut abține, l-am chemat la masă și i-am zis vreo câteva. L-am întrebat de când e interzis râsul în KFC și de ce. L-am întrebat dacă ar mai fi făcut asta dacă oamenii aceia nu erau de culoare. Mi-a zis să îmi văd de treaba mea.

Fix de treaba mea îmi văd dobitocule. E treaba mea ca tu să nu îți bați joc în țară la noi de niște oameni, doar pentru că sunt colorați altfel decât tine. Idiot notoriu. Dobitocule. Și pentru că e fix treaba mea o să fac o plângere companiei atât pentru tine cât și pentru minunatul tău manager. La fel de dobitoc ca și tine dar cu funcție de conducere.