Despre a face

Nu știu de ce dar în ultima vreme nu mi-am mai găsit deloc stare să scriu pe blog. Parcă nimic nu mi s-a mai părut demn de împărtășit, de scris negru pe albul virtual al monitorului. Dar după o primă săptămână de la începerea Art4Africa, cel mai recent proiect ApPAC mă simt obosită, sictirită, secată și acrită de atât negativism. Ca să ripostez tuturor acestor negații fără să îmi mai fac sânge rău, fără să mai plâng și să mă enervez o să fac lista cu cele mai frecvente și o să le răspund. A… dacă vă recunoașteți negația aici să știți că minimum încă 3 persoane au gândit așa, de aceea am ajuns să scriu pe blog…  pentru că sunt pattern-uri.

1. De ce te-ai apucat tu măi Nona să faci chestii umanitare pentru copiii din Africa? Nu mai avem noi copii săraci de a trebuit să te apuci de proiecte pentru Africa? De ce nu faci pentru ai noștri?

Răspuns: Pentru că pentru ai noștri probabil ai început tu să  faci deja ceva, din moment ce îți pasă atât de mult. Sau nu ai început să faci nimic?

2. Tu chiar crezi că o să schimbi ceva? Adică tu chiar crezi că o să rezolvi problemele Africii cu un proiect artistic?

Răspuns: Nu, nu am spus nici o clipă că pot rezolva ceva. Nici măcar problema școlii din Busabaga nu se va rezolva complet cu un proiect. Dar, împreună putem să ameliorăm situația unor oameni ajunși la limită. La limita subzistenței, la limita puterii de a se lupta cu corupția. Dar nu și la limita speranței și încrederii în semenii lor.  Până că și faptul că o mână de oameni de undeva din alt colț al lumii se vor întâlni într-o seară și vor încerca să îi ajute – cumva- este un pas înainte. Este un semn că nu sunt singuri și că ne pasă.

3. Cine o să vină să cumpere artă când e criză economică? Și cât crezi că o să strângi?

Răspuns: Nu știu. Dar dacă nu o să încercăm nu o să aflăm niciodată.

4. De unde știi tu că negrul ăla pe care nici nu îl cunoști nu o să folosească toți banii în scopuri personale.

Răspuns: Știu pentru că simt. Pentru că nu mi-a cerut niciodată nimic. Pentru că tot ce fac e din proprie inițiativă. Lui săracu nici nu îi venise ideea că ar putea fi ajutat financiar. Pentru că am verificat în presă și acest om, alături de alți câțiva, au reușit să ofere o șansă la învățământ unor copii dintr-un sat atât de sărac cum noi nici măcar nu ne putem imagina. Iar acest om lucreaza de ani și ani pe un salariu de nimic și își dedică întreaa existență unei cauze în care crede. Pentru că îl respect pe el și munca lui. Și pentru că, în ceea ce mă privește, pentru ceea ce face și tot ce a făcut, ar putea să își păstreze și banii și tot ar fi echitabil. Dar el nu îi va păstra. El vrea să facă acoperiș școlii, iar pentru el asta cred că e o prioritate.

5. Dacă vrei să îi ajuți de ce nu te duci acolo? De aici îți dă mâna să fi generoasă.

Răspuns: Păi o să mă duc imediat cum strâng bani de drum. Cine știe, s-ar putea să întâlnesc acolo oameni pozitivi, cu speranță, credință și încredere în oameni și să nu mai am chef să mă întorc.

Iar în încheiere, lăsând tonul arogant-agresiv la o parte, vreau să vă spun cum gândesc eu. Eu nu cred că există un loc mai bun sau mai rău pentru a încerca să faci un bine. O situație mai potrivită sau mai nepotrivită.  Nu există momente prea devreme sau prea târziu. Fiecare trebuie să facă ce vrea, pentru cine vrea, când vrea. Unii, printre care și eu, sunt preocupați de problemele câini maidanezi, cu copii din Africa, cu educația copiilor care nu au acasă tot ce le trebuie. Alții înceară să facă ceva pentru oamenii aflați în nevoie, bătrâni sau bolnavi sau pentru orfani. Fiecare e bine să facă e și mai ales cât simte.

Dacă v-am deranjat cu apelurile mele, cu cererile mele sau chiar cu ideea proiectului în sine, vă rog să mă scuzați. Eu fac ceea ce simt că trebuie și că pot să fac. În definitiv o fac și pentru mine, pentru că nu pot să închid ochii noaptea gândindu-mă la mutrișoarele alea negre care nu vor mai avea în scurt timp nici măcar amărâta aia de cană de lapte de căpriță cu o bucată de pâine. Și dacă ceea ce vom face noi pe 15 aprilie le cumpără copiilor acelora mâncarea pe 3 luni, eu o să mă simt mai bine. Și cred că și voi. Aceia nu sunt singurii copii săraci din lume. Nici măcar nu sunt cei mai săraci din lume sau din Africa. Dar sunt cei pe care îi cunosc eu. Le știu numele. Știu câți dintre ei sunt seropozitivi. Știu că își doresc să meargă la școală să învețe să scrie și să citească pentru o șansă la o viață mai bună decât a culegătorilor de trestie de zahăr.

Sper că nu vă cer prea mult ca dacă nu vreți să vă implicați, dacă nu vreți să aveți de-a face cu proiectul, să încerați măcar să nu mă mai agresați cu negativism, pesimism și neîncredere. Pur și simplu e o chestiune de alegere, a unora să facă și a altora să nu facă. Dintre cei ce vor să facă, unii își aleg să facă pentru ceva și alții pentru altceva. Totul e binevenit.

Iar ca o paranteză, să știți că am pe țeavă 2 proiecte pentru copii autohtoni numai că abordarea e mult mai complexă și lucrez la ele de ceva vreme. Probabil la toamnă le vom demara. Deci, în câteva luni să înțeleg că o să contăm pe sprijinul vostru?

Un Paște fericit și luminos și o mare dorință de a face vă doresc și îmi doresc și mie! Vă pup.