Dans contemporan I
Viața de adult înseamnă în general că nimic din ceea ce ți se întâmplă nu ți se întâmplă prima dată. Totul a avut un precedent și e nevoie de o doză imensă de entuziasm pentru a te bucura din nou și din nou de aceleași senzații. Senzațiile de ”primă dată” sunt cele mai intense iar următoarele sunt variațiuni pe temă dată. Primul sărut e și cel mai intens, apoi sunt intense de tot primele săruturi cu câte un iubit nou… tot ceea ce se repetă implică o doză de rutină. Evident, undeva în lumea asta există și un iubit cu care fiecare sărut e cel puțin la fel de intens ca primul dar el nu a crezut… și asta e oricum o altă poveste.
În consecință, iată-mă în căutarea unor noi și noi senzații, bucurându-mă tare-tare când mai găsesc câte una, cum ar fi și astăzi. Astăzi este una din zilele în care am trăit o premieră absolută de simțuri și senzații, un moment de grație în care m-am bucurat de nou ca un copil cu o intensitate maximă. Azi a fost prima ședință din atelierul de dans contemporan al coregrafului Cosmin Manolescu.
Nici nu știu cu ce să încep mai întâi pentru că nici nu vreau să povestesc de-a fir a păr ce s-a întâmplat, pe de o parte pentru că sunt egoistă și vreau să țin noile senzații doar pentru mine, pe de altă parte pentru că oricum e greu de înțeles pentru cineva care nu a participat la așa ceva. Adică și eu îmi imaginam cum e dar a fost complet alt fel.
Am experimentat libertatea și constrângerea, lipsa de control și renunțarea la văz pentru o scurtă dar atât de lungă perioadă, am experimentat haosul și pe undeva și ordinea. Mi-am simțit corpul altcumva decât oricând până acum, ca într-un act erotic dar fără partener, ca într-un act erotic orientat către interior dar cu spectatori în afară. Pentru prima dată am renunțat la privire și am înțeles cât de mult primesc din vizual și cât de puțin știu să mă descurc cu restul care rămâne.
Ar fi multe de spus și multe de povestit și e important pentru mine să scriu chiar acum la cald despre această experiență că poate peste un timp voi reciti și voi vedea lucrurile altfel, dar din păcate îmi e foarte somn și sunt cam epuizată.
Mâine o să povestesc experiența celei de a doua ședințe.
3 comments
uite vezi, asta’i o’ntrebare buna [aproape platoniciana!]: un lucru devine tot mai placut, pe masura ce te obisnuiesti cu el si’l faci tot mai bine – sau dimpotriva
mai placut poate dar mai intens cu siguranta nu… se specializeaza, se rafineaza, se descopera din ce in ce mai mult, se adanceste dar nu se intensifica. orice lucru nou e ca heroina – de fapt.
ar fi totusi o diferenta: daca heroina e, lets say, identica la prima sau la a suta incercare – majoritatea lucrurilor care ni se propun in viata nu sunt.
adica poti sa faci sex [sau sa fall in love] cu cineva prima oara – dar respectiva persoana sa fie varza. iar ulterior s’o faci cu oameni tot mai cool.
e ca si cum ar fi experiente diferite, desi noi le includem, formal, in aceeasi categorie ["love".. "sex.. "food".. etc]
apoi sunt si lucrurile pe care realmente nu esti capabil sa le gusti la prima experienta, care nu se dezvaluie decat prin antrenament [al simturilor.. al spiritului..]
Leave a Comment