Iubire și proiecție

Să zicem că trec printr-o etapă de înțelegeri suplimentare și primesc mai multe informații din mai puține întâmplări. Să zicem că e ca și cum m-aș fi oprit din orice căutare sau fugă și lucrurile ar începe să vină la mine. Mă înconjoară, dansează în jurul meu, le simt și le înțeleg mai deplin decât înainte. O schimbare de ritm al înțelegerii se produce în mintea mea spre binele meu spiritual.

Îmi cântăresc și analizez iubirile, trecute și prezente. Îmi radiografiez marea iubire. Vizualizez iubirile posibile. Toate se leagă între ele, toate au numitori comuni. Iubirea atrage după ea și mai multă iubire. Deschiderea cheamă la deschidere. Comunicarea ajută la și mai multă comunicare.

Plecăm de la premisa că aș iubi pe cineva. Probabil de la bun început, constant și neînțeles. Să zicem că un timp nu aș accepta. Apoi aș accepta dar nu aș știi cât e iubire și cât e proiecție. Apoi el într-o seară el ar rosti cuvânt cu cuvânt gândurile mele, cuvânt cu cuvânt ceea ce eu aș fi simțit de săptămâni și luni. Ar rosti gândurile și fricile, nesiguranța și proiecția. Doar că nu ar știi că îmi vorbește gândurile. Eu atunci aș tăcea și aș plânge. Atunci eu aș știi care e adevărul și probabil aș fugi de acest adevăr. Aș fugi și m-aș refugia în Iubirea cea mare. Apoi probabil ar plânge el. Iar eu aș fi lângă el să îl iau în brațe dar nu l-aș putea atinge.

Pentru că există o iubire totală și definitorie, ca o linie a orizontului prezentă peste tot indiferent dacă se vede sau e obturată de alte construcții iar ca să îți recapeți echilibrul tot ce trebuie să faci e să fugi până în punctul unde linia orizontului se poate vedea bine, senină și caldă. Acolo unde sunt eu acum.

În loc de încheiere statuez că e mai simplu pentru oamenii complecși și alambicați să iubească persoane simple până aproape de prostie, pentru că pot proiecta mai mult din ei înșiși pe aceste persoane, așa cum ai proiecta o imagine dragă și familiară, de neînțeles altfel, într-o oglindă neutră și detașată. Rezultatele pot fi uimitoare sau catastrofale… oglinda se poate umple de sens sau privitorul poate cădea în dizgrația dezamăgirii totale. Oricum e mai simplu și mult mai ușor de acceptat.