Sfârșitul acesta de săptămână a fost al naibii de plin pe plan cultural în București. Noaptea Albă a Galeriilor, Bookfest, Street Delivery, și Dumnezeu știe câte alte evenimente mai mititele corelate sau nu cu acestea mari.

Mi-a plăcut tare mult că în acest weekend nu am organizat nimic, nu m-am implicat în nimic… am fost doar un spectator activ și activat de ceea ce s-a întâmplat în jurul său și mărturisesc că e o senzație foarte plăcută să fii consumator de întâmplări faine. Și dacă tot a venit vorba de întâmplări faine săptămâna asta, spectacolul Ich Clown cred că rămâne pe primul loc, dar despre asta vă povestesc mâine.

Dar să revin la NAG. După lupte seculare care au durat cam două ore, într-un final am reușit să ne adunăm și să pornim spre Pantelimon. Acolo, la Make a Point am avut o surpriza de proportii, o expoziție cu o capacitate incredibilă de a mișca. Mă așteptam la ceva bun însă impactul a fost substanțial mai amplu decât așteptat. Din păcate nu am fotografii pentru că am fost atât de prinsă de expoziție încât am uitat să fotografiez. Încerc să povestesc fără să divulg.

Vlad Petri, un artist cu o fină sensibilitate și-a fotografiat apropiații într-un mod aparte. Apoi, ca un bucătar renumit, a adăugat savant fiecărui portret bucățele de viață – sau de moarte, elemente reale, tridimensionale, obiectuale, pe care le-a atașat și le-a încorporat portretelor. Vlad Voinescu, sound designerul, a făcut și el o treabă bună. Împreună cu artistul, probabil, a realizat o serie de materiale audio care surprindeau elementele specifice fiecărui portret. Unul câte unul, portretele prindeau viață la întâlnirea cu privitorul. Cea de-a treia membră a echipei, tânăra curatoare Cynthia Canela a completat proiectul expozițional venind cu câteva soluții inovatoare la nivel de perceție a lucrărilor. Așezarea portretelor în spațiu desenând un crescendo emoțional, harta oferită la intrare și poate cel mai important, citirea expoziției în întuneric, cu ajutorul unei lanterne-călăuză, au fost elementele ce au creat o experiență unică, memorabilă. Lectura pe întuneric a facilitat parcursul prestabilit și a creat premisele pentru elementul surpriză din final, cel care m-a făcut de altfel să plec de la această expoziție încărcată.

Vreau să îi felicit pe cei trei, Vlad, Vlad și Cynthia și pe cei de la Make a Point pentru un proiect extrem de bine pus la punct. Sper ca până pe data de 24 iunie cât ține expoziția, să se programeze cât mai mulți vizitatori și să parcurgă experiența Vlad Petri. De aceea nici nu spun mai mult – să nu stric nimănui plăcerea de a se lăsa încărcat și emoționat.

După experiența de la Make a Point am descins în centru, primul popas fiind la Atelier 030202. Ce pot să spun, poate și faptul că a fost prima oprire după Vlad Petri, poate și pentru că sunt puțin prea-plină de acest tip de demers. Mă voi rezuma să spun: nimic nou pe frontul de vest. Totuși, dintre lucrările expuse, desenele lui Rădvan din dreapta cum intri și ”decupajele„ lui Ciprian Paleologu de sub scară (umbrite de roll-up-ul cu ochelari) fac vizita la Atelier 030202 să merite efortul.

De acolo am plecat în trombă, eu spre galerii și prietenii mei spre Spring Time. Aici e momentul la care m-au apucat dracii ca eu aveam în minte o parcurgere eficientă a minim 10 galerii și a trebuit să mă supun majorității înfometate. În semn de protest am mâncat și eu un hamburger și am zorit pe toată lumea să termine mai repede.

Următoarea oprire pe o hartă logică a fost Atelier 35. Aici am fost profund mișcată de niște fotografii-radiografie de o, nu mă feresc să o spun, frumusețe, ad literam frumusețe, ce mi-a amintit de scenele de gen pictate în ulei de marii maeștri flamanzi. Garsoniera, spațiu predefinit, reluat și personalizat în funcție de vârsta și de universul proprii proprietarilor-locuitori. O incredibilă incursiune în spațiul vital, o incredibilă introspecție prin spațiul exterior individului. O expoziție frustă, corectă, sigură pe sine, fără nici un element de prisos. Felicitări lui Bogdan Gîrbovan după cum și curatorilor săi. Iar cine nu a ajuns la Atelier 35 să se grăbească și să nu cumva să rateze o experiență artistică de o mare subtilitate.

Nu am părăsit centrul istoric fără a trece pe la evenimentul organizat de prietenii noștri Mihail Coșulețu și Simona Vilău – o expoziție de pictură într-un spațiu nou – TC Studio. Aici Traian Cercheș Chereches expune câteva pânze de mari dimensiuni. Un demers interesant susținut de fondul sonor al expoziției realizat de artist împreună cu Matei Tulbure, picturile artistului îmi amintesc de o viermuială gestuală organizată și organică – recrează niște texturi vii prin cromatică și verva tușei. Personal însă nu mă regăsesc în acest tip de expunere plastică, nu rezonez prea mult – mergem mai departe.

Următoarea oprire este la Atelier în tranziție. Ne place mult. Conceptul lui Francisc Chiuariu și al lui Constantin Cioc dă rezultate, din nou. Din păcate nu am fost suficient de serioasă la ora aceea cât să documentez corect fiecare lucrare cu autorul său și să pot realiza o trecere în revistă. M-au impresionat însă extrem de puternic, Luptătorul și Cometa și grupajul Coupe. Atelier în tranziție este un proiect amplu, înglobează multe energii artistice de calitate, cu prospețime și dorință de comunicare. Artiștii sunt analitici, sunt conceptuali, sunt deschiși, sunt revoluționari (la propriu și la figurat). O expoziție de văzut – la îndemâna oricui. Galeria Apolo, parterul Teatrului National.

Și pentru că orice lucru bun trebuie să conțină și o dezamăgire, după Atelier în tranziție ne-am îndreptat spre mașini, unde eu știam că mai e o galerie pe care o aveam în minte. Țineți minte, ”Cocalari și principiese” proiectul despre care spuneam că nu mă convinge dar mă duc totuși să văd. Ei bine… ce să spun, un desen de proastă calitate, instalații de proastă calitate (copii de clasa a doua fac mai bine la lucru manual), pictură de proastă calitate, video de proastă calitate. Ridicol. Mă întreb cum cineva poate spera să înfiereze un fenomen kitsch cu o expoziție și mai kitsch. Kitsch-ul este preluat și expus ca atare după o minimă și banală trecere prin Photoshop. Sau cum să vă spun, fotografii de pe Pitzipoanca.org și de pe Cocalari.org sunt luate, procesate prin aplicarea unui filtru cheap apoi printate și expuse. O fată a desenat prost (dar prost rău de tot) niște pânze de dimensiuni destul de mari, în timp ce pe un ecran rulează tot imagini de pe site-urile mai sus menționate. Nu știu de ce cineva crede că e nevoie să se dea printuri proaste unor imagini care circulă libere pe net și să le transforme în expoziție. Urât și neproductiv. Aici este momentul unde gașca noastră se destramă, unii dintre noi obosiți fiind nu mai pot rezista.

Eu mă încăpățânez să nu rămân cu amintirea ultimei expoziții în minte și conving pe ultimii rămași să mergem la Irlo la Atelierul de producție. Bună idee. Aici după tot acest periplu ne tragem sufletul în spațiul cel nou și amplu, numai bun de petreceri și întâmplări underground. Trebuie să recunosc că plecasem la drum cu ideea preconcepută că nu îmi place Irlo, că mă piș pe streetart-ul lor și că e o formă de artă la modă dar săracă, asemănătoare poate cu muzica electronică. Ei bine, nu e chiar așa. Irlo într-o expunere amplă dă dovadă că stăpânește tot ce are un artist de stăpânit. Are culoare – niște subtilități care mă gândesc că fie i-au ieșit din întâmplare fie e geniu. Are compoziție. Are forță. Și are mesaj. Mai are și un stil lesne recognoscibil și un univers interesant. Mi-a plăcut tare de tot de Irlo și abia aștept următoarea expoziție închegată.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea serii de vineri – Noaptea Albă a Galeriilor. Mâine vă povestesc despre Ich Clown. Promit!