Astazi incheiem ceea ce am inceput acum fix 2 saptamani si anume, prima etapa dintr-un proiect ce sper eu sa aiba rezonanta si in viitor. Rezultatul financiar, simplu de cuantificat este de aproximativ 1000 de $. S-a strans putin mai mult dar mai avem de platit cate ceva. Ideea e ca saptamana viitoare, din Bucuresti, Romania – vor pleca 1000 $ catre Busabaga, Uganda.

Nu am sa fac aici si acum pomelnicul cu toti cei carora le multumesc. O sa le scriu separat cate un mesaj personal, macar atat pot sa fac si eu. Nu am sa fac nici un bilant cantitativ vizavi de sumele pe care le-am luat, cine a dat si ce a dat. Nici nu am sa imi cer scuze ca dupa ce s-a oprit, din motive tehnice, proiectia din timpul licitatiei la care am muncit 2 zile, nu s-a aprins lumina si am prezentat lucrari de arta pe intuneric. Nu am sa spun nici ca am facut eforturi sa vorbesc si sa nu zambesc, si ca tot nu m-am abtinut si m-a durut foarte tare fiecare zambet si mai arat si odios prin poze…

Despre altceva vreau sa vorbesc acum; sunt impresionata de oamenii din jurul meu. De toti. Dincolo de cativa carcotasi si cativa paranoici. Sunt profund impresionata de niste artisti care si-au dat lucrarile, unele foarte valoroase de altfel, pentru a fi expuse, lasate la liber si vandute subevaluat pentru o cauza buna.

Sunt impresionata ca vedete sau mai bine zis oameni cunoscuti au putut veni sa ne ajute fara a astepta acoperire mediatica, asocieri benefice brandului personal sau eu stiu ce rezultate mercantile…

Dar mai mult decat orice, sunt impresionata pana la lacrimi (nu e un eufemism) de faptul ca o mana de oameni simpli din Romania pot face fiecare cate un gest mic astfel incat din putinul nostru sa ajutam pe altii mai saraci decat noi. Trebuie sa va spun ca ieri in Absintherie nu au fost oameni bogati, nu au fost magnati ai petrolului sau bancheri… au fost oameni ca mine si ca voi, cei ce cititi, oameni care in ultimele zile inainte de salariu strang din dinti si asteapta. Oameni care platesc rate. Oameni care poate chiar daca au o mica afacere se lupta cu sistemul si cu taxele si cu ziua de salariu a angajatilor lor. Si de aceea, suma de 4000 de lei, chiar daca nu e mare… e foarte mare. E imensa. E dovada ca oameni simpli, asa ca noi, si saraci, din lumea a treia, cum ne numesc ei… pot scoate din buzunar o suma mica (dar mare in raport cu veniturile lor) pentru a o trimite unor oameni din “lumea a patra”.

Seara de ieri mi-a dat sperante. Pe bune. Mi-a spus asa. Daca in 2 saptamani se poate face asta… pentru niste copii abstracti, necunoscuti, de pe alt continent, atunci in cateva luni ar trebui sa facem ceva cu adevarat bun pentru copii nostri, cei de aici de langa noi. Dar nici de micutii din Busabaga sa nu uitam totusi, ca sunt si ei nimanui din punct de vedere financiar.

O sa revin cu noi provocari. Pana atunci… un weekend de odihna bine meritata.